Site nou pentru Public Relations Global Network

Public Relations Global Network (PRGN) și-a dezvăluit recent noul website, principala îmbunătățire fiind regândirea funcției de căutare, astfel încât să ajute companiile să găsească rapid genul de expertiză de care au nevoie în țările în care activează.

”Noul PRGN.com le oferă clienților potențiali care sunt interesați de servicii de PR de top acces rapid la informații relevante pentru selectarea agențiilor care răspund criteriilor generale: servicii, arii de expertiză, descrierea detaliată, echipă de management, date de contact. De asemenea, noua platformă s-a transformat într-un loc virtual de dialog între membrii rețelei PRGN, fiind încurajate interacțiunile directe și colaborările de business”, a punctat Christina Rytter, Președinte PRGN, Managing Director și Fondator al agenției Scandinavian Communications, din Copenhaga (Danemarca).

Varianta actuală a platformei online integrează de asemenea resurse pentru toți profesioniștii de PR care sunt în căutarea de instrumente și template-uri, incluzând modele de comunicate de presă, checklists de eveniment, studii de caz sau liste media.

Nu în ultimul rând, noul site include una dintre primele platforme internaționale de joburi pentru profesioniștii din PR. Spre exemplu, în prezent sunt 15 locuri de muncă disponibile în Statele Unite ale Americii.