Sala de brain fitness Free Communication caută clienți!

(…adică tineri cu minte brici și chef de fun pentru program de internship plătit)

 

Sal! Cf sis? Ejt bn bro? hI s vb:

Fie că ai înțeles – sau nu – ce-am scris mai sus e irelevant.

Comunicarea înseamnă mult mai mult decât un singur limbaj – fie el vizual, textual sau de alt fel. Iar noi cu asta ne ocupăm – cu comunicarea. Dacă vrei să-nveți pe viu, și cu și fără bisturiu, cu ce se papă această industrie și știi deja că asta-ți place, hai să ne cunoaștem. Iar dacă suntem pe aceeași felie, hai să petrecem niște timp plăcut și util și ție, și nouă!

Să zicem de la bun început, avem un loc de intern pentru Grafică, unul pentru echipa de producție și organizare de evenimente, unul pentru Documentare și Research și unul pentru echipa de Client Service.

 

Uite cam ce-am vrea să ai deja în bagaj:

  • Să-ți placă ideea de comunicare și de transmis mesajul potrivit spre publicul potrivit. Asta e musai!
  • Să știi deja ce-ți place cel mai mult să faci – să creezi mereu ceva nou, să organizezi ceva cum trebuie, să vezi linii și forme și culori peste tot, să pui piese într-un puzzle până la capăt… Pe scurt, să ai o idee mai degrabă clară despre domeniul spre care te trage ața vocației:)
  • Să te iei în serios când vine vorba de muncă. Și asta e musai  

 

Uite și ce-am vrea să dai:

  • The best of you. O să participi la ședințe de stors creierii și pus pe hârtie o idee strălucită – sau una bună, pe care să o facem să strălucească. O să vezi cum se naște!
  • Atenție și preocupare, ca să cităm din clasici  O să-ți cerem să duci la capăt diverse sarcini, în funcție de departamentul unde vei lucra – rotițe dințate dintr-un mecanism mai mare, cum ar fi un proiect sau o campanie.
  • O să-ți cerem și să execuți sarcini punctuale, uneori rapid. Vom conta pe tine, și, desigur, nu aruncăm pe nimeni în groapa cu rechini, adică vom fi acolo să-ți explicăm și să te ajutăm la orice pas.
  • Câteva ore pe zi, de luni până vineri (discutăm asta când ne vedem).

 

 Uite ce-ți iese la faza asta:

  • Furi meserie pe bune – and get away with it  Suntem o agenție de comunicare din Top 10; sigur ai ceva de învățat de la noi – și nu puțin!
  • Zen și cafea – vii într-un colectiv eclectic, dar bine sudat, cu oameni diferiți și mai degrabă plăcuți minții și spiritului tocmai pentru aceste diferențe. Muncim, muncim, dar și râdem și glumim și ades ne veselim!
  • So call me maybe… – Dacă suntem realmente pe aceeași frecvență și chimia-i mare în ambele direcții, nu excludem deloc posibilitatea ca după ce-ți termini studiile să devenim colegi!
  • Cu nimic mai puțin important: îți iese de mai mult de-un suc în centru (adică internship plătit – și pe asta o discutăm după ce ne vedem măcar o dată)

 

Așadar:

Dacă ai cu ce (calități și vocație) și asta vrei, dă-ne un mesaj pe intern@freecomm.ro cu un CV și cu câteva rânduri în care să ne spui ce știi și ce-ai vrea să faci și pentru care anume dintre programele de internship aplici. Ne convingi, te sunăm și te invităm să stăm de vorbă!